Sunt liber sa urasc...

Urasc! Pur si simplu! Nu e un hobby, nici o necesitate, nu e ceva fortat, e ceva ce a survenit pur si simplu odata cu trecerea timpului. De ce urasc? Pentru ca pot! Si pentru ca in ultima vreme e cel mai apropriat lucru de ceva stabil in viata mea. Urasc oamenii 'goi', care nu au nimic special, urasc oamenii care sunt atat de preocupati sa frapeze cu mobile scumpe si haine de firma, urasc oamenii ignoranti, urasc oamenii care sunt incapabili sa fie originali, urasc oamenii pentru care totul se rezuma la bani si care cred ca viata e despre bani: cum sa-i obtii, cum sa-i pastrezi, cum sa-i 'traiesti' si cum sa mori pentru ei, si lista poate continua... Dar cel mai mult urasc neputinta pe care o am sa schimb toate acestea. Deseori imi pun urmatoarea intrebare: 'Are vreun rost?'. Uneori incerc sa inteleg ceea ce urasc, dar cu cat incerc mai mult, cu atat devine mai intens. Si ce e foarte ciudat e ca desi sunt constient ca este poate cel mai autodistrugator sentiment, nu pot sa-l inhib in vreun fel. De fapt, daca stau sa ma gandesc... Nici nu vreau!